Trasaturi de personalitate si temperament ale Albastrei de Rusia

Temperamentul este mediu activ.
Este vioaie si jucausa, curioasa si precauta, inteligenta si inventiva in variantele jocurilor sale. Motanii, fiind mai atletici decat femelele, deschid usi (care nu sunt incuiate, bineinteles). Se joaca cu jucarii mai simple sau mai sofisticate, fara a se plictisi de ele. Cand merg sa manance sau sa bea apa, isi iau adesea jucariile cu ei, iar cand li se face somn, le ascund (daca in casa sunt si alte animale) inainte sa mearga la culcare.

Este foarte agila, are instinctul de vanator pastrat aproape intact. Daca nu are ocazia sa vaneze altceva in afara de ...muste, o face cu maxima concentrare si seriozitate. Cand merge, are gratia unei balerine, si de aceea se strecoara cu dexteritate, fara sa darame obiectele din jur. Tot faptul ca este zvelta si gratioasa o ajuta sa fie o buna acrobata. A sari pe usi deschise, a se plimba pe piese inalte de mobilier, chiar si pe...sarmele pentru intins rufe, nu este un lucru neobisnuit pentru frumoasa felina.

Relatia ei cu alte animale din casa este buna, mai ales daca au crescut impreuna. Ii place jocul de-a vanatoarea, impreuna cu alte pisici din casa, maraind si disputandu-si "vanatul" (o jucarie de plus sau pufoasa).

Relatia ei cu membrii umani ai familiei este foarte speciala. De obicei se ataseaza de un anume membru al familiei, pe care il urmeaza peste tot prin casa. Felina se simte jignita, atinsa in sensibilitatea ei, daca este respinsa sub diverse pretexte, sau daca nu i se permite accesul acolo unde stapanul ei preferat are de lucru.
Acea persoana favorita devine centrul universului ei, il urmeaza indeaproape, de aceea este numita si "umbra albastra".

Ii place sa desfasoare activitati care o apropie de stapan. Astfel, face aport, adoarme pe masa pe care stapanul scrie, sau lipit de computerul la care acesta lucreaza. Ii place sa "participe" la activitatile stapanului. Curioasa, felina este peste tot unde "e nevoie" de ea. Datorita inteligentei ei si datorita legaturii stranse cu stapanul, ea pare a avea capacitatea de a intelege limbajul uman. Daca zgomote puternice intrerup atmosfera placuta in care ii place sa traiasca (tunete, pocnitori, zgomotul facut de diverse utilaje cu care se lucreaza in cladirea in care este locuinta, sau in vecinatatea ei), Albastra de Rusia isi priveste stapanul... Daca vede ca stapanul e linistit, isi da seama ca zgomotele respective nu anunta un pericol si incearca sa le neglijeze...
Daca stapanul este suparat, sta una cu pamantul, il studiaza cu ochii sai frumosi, asteptand sa inteleaga cat de mare este supararea si daca se poate apropia sa te "consoleze". Daca stapanul este foarte vesel si exuberant, se uita la el cu mirare, banuitor, preferand sa il studieze de la distanta. Ideea este ca ii place constanta atmosferei din casa. Cele mai placute momente sunt cele in care stapanul se relaxeaza, fie la o cafea cu musafirii, fie ascultand muzica in surdina, fie vizionand un program la televizor, fie citind...
Atunci,te soarbe din ochii ei frumosi, cu atata drag si recunostinta, adormind de placere fie in bratele stapanului, fie in imediata apropiere a sa.

Este pofticioasa, de aceea nu e bine sa aiba acces in camera in care se mananca, in timpul mesei. Motivul este in primul rand acela ca nu este bine pentru organismul ei sa consume multe din bucatele noastre. Cand se simte neglijata, mica minune albastra nu devine de obicei insistenta. Asta nu inseamna ca nu o doare lipsa ta de timp pentru ea... Nu miauna mult; vocea ei este de o caldura remarcabila, melodioasa si placuta.

Atitudinea ei fata de musafiri este rezervata, dar vazandu-si stapanul vorbind linistit cu ei, intelege ca nu are de ce sa se teama, si vine langa grupul de oameni. Nu este o pisica preocupata sa intre in gratiile musafirilor, pentru ea cel mai mult conteaza stapanul.

Relatia ei cu copiii este buna din punctul de vedere al securitatii copiilor... Nu ataca niciodata si se ascunde daca copiii o "iubesc" prea brutal.
O deranjeaza zgomotele stridente, muzica data tare, in aceste cazuri cautand un colt linistit in care sa se retraga.

Desigur ca tot ceea ce am spus referitor la comportament este valabil doar in cazul felinelor socializate corect in primele luni de viata, langa mama pisica si cu concursul crescatorului.

Albastrele de Rusia pot intra in calduri inca de la 6-10 luni. Sunt exemplare care intra prima data in calduri dupa varsta de un an. In general, pisicile din aceasta rasa nasc 3-4pui, dar sunt si destule cazuri in care numarul puilor scade la 1, sau creste la 5, 6, 7. " Umbra albastra" este o mama deosebit de devotata puilor, grijulie si atenta. Daca au pui in aceeasi perioada cu alte femele, le place sa colaboreze la alaptarea, ingrijirea si educarea puilor. Masculul se poarta foarte atent cu puii sai, ingrijindu-i alaturi de mama pisica de multe ori, jucandu-se cu ei si dezmierdandu-i.

Expozitiile nu sunt locul cel mai iubit de Albastra de Rusia, dar, daca conditiile de expozitie sunt civilizate, trece si prin aceste experiente, fara foarte mult stress.

Nu se cunosc probleme de sanatate sau genetice asociate rasei.
Daca au atmosfera prielnica in cadrul unei familii iubitoare, daca au parte de hrana (respectiv dieta) de buna calitate, speranta de viata este in jur de 15 ani.
Este indicata suplimentarea periodica a hranei cu vitamine, precum si preintampinarea eventualei tendintei de ingrasare (la exemplarele gurmande).

Cine are o Albastra de Rusia stie ca nu exista cuvinte destul de frumoase pentru a o descrie...
Cine nu are si isi doreste sa aiba o "rusoaica", va avea o pisica "numai a lui"...