Pentru ca imi place sa informez pe cei interesati de aceasta pisica minunata, Albastra de Rusia, voi relata in cele ce urmeaza un scurt istoric al rasei, cuprinzand: origini, crescatori, recunoasterea oficiala a rasei, salvarea rasei dupa al doilea razboi mondial.
Din consideratie pentru munca desfasurata de numerosi crescatori in vederea mentinerii, apoi salvarii si in sfarsit ameliorarii rasei, o sa reamintesc momente din istoricul rasei:
Aceasta rasa a aparut in mod natural, cea mai plauzibila varianta fiind cea care considera tarmul Marii Albe, din Rusia occidentala, leaganul "umbrei albastre".
Orasul ei natal este considerat portul rusesc Arhanghelsk, situat la 247 km de cercul arctic (de aici si o denumire a pisicii din aceasta rasa: "pisica Archanghel").
Frumoase legende
spun ca luptatorii cazaci obisnuiau sa porneasca la atac,
in galopul lor nebunesc, purtandu-si pisicile albastre
agatate cu ghearele pe spinare.
Inteligenta si frumusetea acestei pisici a facut-o preferata
tarilor, tarinelor si a familiilor aristocrate. Astfel, in
letopisete sunt mentionati ca pasionati posesori sau chiar
crescatori de pisici din aceasta
rasa: Petru cel Mare, Nicolae I, Ekaterina a-II-a, Elisabeta...
Pe calea navelor britanice si rusesti, (pe care era luata pentru faptul
ca era un vanator excelent de sobolani), gratioasa felina
a ajuns din Arhanghelsk in Marea Britanie.
Se pare ca acest lucru s-a intamplat incepand cu sec al-XVII-lea,
dar primele informatii certe despre existenta rasei in
Marea Britanie dateaza din 1860.
Se afirma chiar ca frumoase exemplare au fost dragi animale
de companie ale reginelor Angliei, Elisabeta I si Victoria.
In anul 1871, Albastra de Rusia a fost expusa pentru prima data la Crystal
Palace, in Londra.
Denumirea ei pentru englezi, era oricare din urmatoarele: pisica
Archanghel, Albastra malteza, Albastra spaniola, Albastru strain,
pisica ruseasca cu blana scurta. Ea a concurat alaturi de alte rase de
culoare
albastra, considerata insa ca varietate separata.
In anul 1893, o industriasa din Anglia a luat o pereche de asemenea pisici din Arhanghelsk, si a inceput, prin selectie, cresterea acestei rase.
Anul 1912 aduce, prin stradaniile crescatorilor, primul standard pentru aceasta rasa, mai putin impunatoare dar mai eleganta decat celelalte rase albastre. Denumirea devine "Foreign Blue", pentru a o deosebi de Albastra britanica.
In 1939, Albastra
de Rusia (Russian Blue), a fost inregistrata oficial in Marea
Britanie, ca rasa standard, sub numele ei
de drept. In Anglia, intrucat existau prea putine reprezentante
ale rasei, pisicile rusesti fusesera imperecheate si cu exemplare
din alte rase, tot de culoare albastra. Cea mai expusa, in urma
acestor imperecheri era culoarea
ochilor. Dupa inregistrarea oficiala, deci dupa 1939, pentru
diferentierea tipului, rasei i-a fost adaugat sange din grupa orientala,
si anume s-a facut imperechere controlata cu siameze a caror
blana avea inflexiuni albastre.
Consecinta a fost castigul corpului in eleganta.
In timpul celui de al-II-lea razboi mondial, a existat pericolul de distrugere fizica a rasei. Crescatorii din Olanda, pentru a salva pisicile, le-au evacuat de pe teritoriile ocupate in Anglia, SUA si in alte tari. Dupa razboi, in Rusia nu s-a mai ocupat nimeni de cresterea frumoasei si gingasei feline. In Marea Britanie, felina era foarte apreciata,astfel ca au fost create conditii pentru pastrarea si imbunatatirea acesteia.
Dupa al doilea razboi mondial, in incercarile
de a salva rasa, un grup de crescatori britanici (albastrele
din Marea Britanie aveau in general ochii chihlimbarii) si scandinavi
(albastrele din Scandinavia aveau
in general ochii verzi) au apelat la incrucisari cu Siameze
blue point, consecinta fiind castigul in eleganta si
revenirea la culoarea verde a
ochilor si in Marea Britanie. Blana albastra, nuanta
medie este de dorit, stralucirea de matase fiind mai bine pusa
in valoare.
Se spune ca pentru salvarea rasei s-a depus o activitate
similara cu cea depusa pentru operele de arta...
Abia in anul 1965 rezultatele selectiei se apropie de un standard asemanator celui fixat inaintea primului razboi mondial, crescatorii reusind sa obtina un aspect intermediar intre cel original si cel cu influenta orientala.
Pentru ca si SUA a participat la salvarea rasei, sa vedem ce s-a intamplat
si acolo.
In SUA, urmasii pisicilor aduse aici incepand cu 1900, se pare
ca tot de marinarii rusi, au fost incrucisati dupa al doilea
razboi mondial cu exemplare aduse din Marea Britanie si Suedia.
Standardul
american a fost adoptat in 1949 (CFA). Aici (dupa 1940),
a avut o mai larga raspandire o varietate, nibelungul (o Albastra de Rusia
cu par semilung). El a fost
recunoscut ca rasa distincta de catre TICA in 1987.
In SUA, la Albastra de Rusia originara a fost preferata blana
de un albastru nuanta mai deschisa decat in Europa.
In Rusia, in a doua jumatate a sec al-XX-lea, Albastra de Rusia disparuse cu desavarsire. Prin anul 1990, s-a format un contingent, putin numeros. Masculul fusese adus din SUA, iar femelele din Cehia, cu vreo 20 de ani in urma.
La ora actuala, in Rusia sunt mult mai putine exemplare decat in afara ei.
In Australia si Noua Zeelanda, au fost selectionate varietatile alba si neagra, iar intre anii 1993 si 1998 unele organizatii internationale de profil le-au recunoscut.
De mentionat ca majoritatea organizatiilor internationale de profil nu recunosc decat culoarea originara, albastru, si tipul de blana originar, scurt (adica nu recunosc exemplarele albe, negre, si nici nebelungul).